©Ross Harvey

Lookbook-ul Colectivului de nunţi europene Nikon

Fotografia de nuntă îşi adaptează stilul în pas cu moda în continuă schimbare. În acest Lookbook, Colectivul de nunţi europene Nikon a dezvăluit o colecţie captivantă de tendinţe clasice, curente şi emergente în fotografia de nuntă – toate fotografiile fiind realizate cu aparate foto Nikon şi cu obiective NIKKOR – şi a oferit sfaturi despre cum se pot recrea unele dintre cadrele marcante.

Bliţ creativ

Un bliţ este în mod normal o necesitate la fiecare nuntă şi fotografii au început să îl utilizeze mai creativ în ultimii ani; indiferent dacă fac acest lucru pentru a introduce mişcare într-un cadru static dealtfel sau pentru a furniza unui moment special o explozie de lumină din fundal.

Fotografie realizată în Capri de Ross Harvey, utilizând D750 şi AF-S NIKKOR 24-70mm f/2.8G ED

„Prin creşterea timpului de expunere şi expunerea senzorului de imagine la mai multă lumină, poţi fi foarte creativ cu mişcările participanţilor. Eu am setat timpul de expunere la 1 s, am declanşat bliţul apăsând pe declanşator şi am mişcat încet aparatul foto în timp ce obturatorul era deschis. Această mişcare mi-a permis să „pictez” cu lumina ambiantă din jurul cuplului care dansează.”

Ross Harvey, Marea Britanie

Reportaj

Tendinţa reportajului mai relaxat, neprotocolar, a crescut în popularitate şi proeminenţă, în timp ce stilul fotografic editorial a trecut pe locul doi. Micile detalii au devenit parte din decor, în timp ce accentul se pune pe oameni, pe sentimente şi reacţii preţioase.

Fotografie realizată în Republica Cehă de Simona Smrčková şi Kamil Saliba, utilizând D750 şi AF-S NIKKOR 24-70mm f/2.8G ED

„Obiectivul AF-S NIKKOR 24-70mm f/2.8G ED mi-a dat oportunitatea să fotografiez un moment de prim-plan cu mireasa şi bunica ei şi am surprins emoţia reciprocă evidentă, din cealaltă parte a camerei.”

Simona Smrčková şi Kamil Saliba, Republica Cehă

Lumină contrastantă

Iluminarea problematică din toiul verii şi locaţiile de nuntă incomode uneori pot da naştere unor provocări care necesită multă atenţie. Astăzi, fotografii de nunţi adoptă fotografierea cu contrast ridicat în lumină, rezultând fotografii cu efecte puternice.

Fotografie realizată în Italia de Ross Harvey, utilizând D750 şi AF-S NIKKOR 35mm f/1.4G

„Utilizaţi sursele de lumină naturală în avantajul dumneavoastră – când lumina pătrunde printre umbre, poate să ofere oportunitatea perfectă pentru a capta un contrast natural. Am văzut o rază de lumină printr-un spaţiu dintre două clădiri şi am utilizat obiectivul AF-S NIKKOR 35mm f/1.4G, care este foarte indicat pentru fotografierea în lumină scăzută, pentru a capta această imagine colorată şi frapantă.”

Ross Harvey, Marea Britanie

Fotografie realizată în Franţa de Chloé Lapeyssonnie, utilizând D750 şi AF-S NIKKOR 24-70mm f/2.8G ED

Imagini dramatice

Cuplurile contemporane caută să capteze un sens dramatic din nunta lor, dorind să arate cât de vibrantă a fost ziua lor. Aceste cadre sunt versiuni mai puţin puse în scenă ale imaginilor „pozate” pe care le-am văzut în tendinţe trecute şi pot cuprinde scenarii dramatice, precum şi acţiune.

Fotografie realizată în Grecia de Chloé Lapeyssonnie, utilizând D750 şi AF-S NIKKOR 24-70mm f/2.8G ED

„Nu doar captaţi locaţii sau acţiuni dramatice, concentraţi-vă asupra emoţiei pe care acestea o stârnesc unei persoane. Întrucât mirele şi invitaţii lui se deplasau cu viteze mari, am micşorat timpul de expunere la 1/1600 în loc să îl măresc, cum ar face unii fotografi, pentru a le surprinde expresiile în detalii clare.”

Chloé Lapeyssonnie, Franţa