Nikon Imaging | Romania | Europa

Tradiţii nupţiale italiene, prezentate de Elena

Dăruirea unui buchet

Există diferite tradiţii şi credinţe în Italia despre cine ar trebui să cumpere buchetul miresei.
Potrivit celei mai obişnuite tradiţii, buchetul trebuie oferit de mire, ca ultim dar făcut logodnicei sale, înainte ca aceasta să-i devină soţie.

Mireasa poate să aleagă culorile şi florile, deoarece acestea trebuie să corespundă decorului nupţial şi rochiei sale – pe care viitorul soţ nu trebuie să le vadă până la ceremonie. Chiar dacă mirele nu poate să vadă buchetul, este de datoria lui să plătească factura şi să se asigure că îi este livrat la timp miresei, în ziua nunţii.
Uneori, în nordul Italiei, mirele însuşi înmânează buchetul viitoarei lui soţii. Deoarece se consideră că este un mare nenoroc pentru el dacă vede mireasa înainte de nuntă, el o aşteaptă în faţa bisericii, chiar înainte de a-şi lua locul lângă altar pentru ceremonie.

Potrivit altei tradiţii, mai uzuală în sudul Italiei, mama mirelui este cea care trebuie să ofere miresei buchetul, pentru a-i ura bun venit în familie.

Totuşi, aceste tradiţii s-au cam demodat, deoarece miresele găsesc că este mai practic să-şi aleagă propriul buchet şi ele ştiu ce le place cel mai mult!

Kotey şi Mickaela (Italia) păstrează tradiţia ca mirele să-i dăruiască miresei buchetul de nuntă. Imagine realizată de fotografa specializată în nunţi, Nadia Meli, utilizând aparatul foto D850 şi obiectivul AF-S NIKKOR 24mm f/1.4G ED.

Mireasa şi oglinda

În multe părţi ale lumii se consideră că este un mare nenoroc dacă mirele vede mireasa înainte de ceremonie. Italia nu face excepţie şi această tradiţie este încă luată foarte în serios de către cuplurile de aici. În câteva părţi ale ţării, viitorul soţ şi mireasa nu trebuie să se vadă nici în ziua dinaintea nunţii.

Ceea ce probabil nu ştiţi este că, în anumite regiuni din Italia, mireasa nu are voie să se vadă nici chiar pe ea însăşi. Potrivit unei vechi tradiţii, care provine din sudul Italiei, mireasa trebuie să evite să se vadă în oglindă în timp ce este îmbrăcată pentru nuntă din cap până-n picioare. Trebuie să fie foarte atentă şi să evite oglinzile în timp ce probează rochia de mireasă – nu numai în ziua nunţii, dar şi în zilele dinainte – în caz contrar, va avea ghinion în căsnicie.

Dacă, totuşi, ţine foarte mult să arunce o privire pentru a-şi vedea ţinuta, mireasa trebuie mai întâi să-şi scoată un accesoriu. Acesta este motivul pentru care miresele italiene aleg să se privească în oglindă desculţe. Ca alternativă, ele pot alege să-şi scoată un cercel sau o mănuşă. 

Mickaela (Italia) poartă doar un cercel când se uită în oglindă, pentru a evita ghinionul. Imagine realizată de fotografa specializată în nunţi, Nadia Meli, utilizând aparatul foto D850 şi obiectivul AF-S NIKKOR 35mm f/1.4G.