SKUVWA102BU

Adaptor conexiune fără fir pentru dispozitive mobile WU-1b

Prezentare generală a produsului
Adaptorul pentru conexiune fără fir pentru dispozitive mobile WU-1b este un ataşament USB care vă permite să realizaţi o conexiune fără fir între anumite aparate foto Nikon SLR digitale şi un dispozitiv inteligent mobil* care utilizează Android™ sau iOS. Puteţi utiliza adaptorul pentru a transfera fotografii direct către un telefon inteligent sau o tabletă sau pentru a controla aparatul foto de la distanţă prin intermediul dispozitivului inteligent**.

Indiferent de locul în care vă aflaţi, adaptorul vă permite să transferaţi imagini fără dureri de cap: nu este necesar să conectaţi adaptorul la un hotspot Wi-Fi extern, iar dispozitivul este alimentat de la aparatul foto. Fie că doriţi să transmiteţi fotografii către dispozitivul inteligent pentru a le împărtăşi sau să transferaţi imagini pentru a elibera spaţiu pe cardul de memorie al aparatului foto, puteţi face aceste lucruri cu uşurinţă.

De asemenea, adaptorul vă permite să controlaţi aparatul foto DSLR de la distanţă**. Astfel, acesta devine un accesoriu inteligent pe care îl puteţi păstra la îndemână pentru a realiza un autoportret sau pentru a previzualiza imaginile pe ecranul mai mare al tabletei, înainte de a fotografia.

Pentru informaţii suplimentare privind compatibilitatea acestui articol cu alte produse Nikon, consultaţi secţiunea „Produse similare”.