19.07.2022

Nikon lucrează în parteneriat cu CIWEM și WaterBear pentru a prezenta Environmental Photographer of the Year 2022

Amsterdam, Olanda – 19 iulie 2022: Nikon are plăcerea de a anunța parteneriatul său cu organizația caritabilă pentru managementul apei și al mediului, CIWEM, precum și cu platforma de streaming gratuit dedicată viitorului planetei noastre, WaterBear, pentru a găsi fotograful care va cuceri premiul cel mare al concursului Environmental Photographer of the Year 2022. Acum, în al 15-lea an de la înființare, concursul anual urmărește să aducă în centrul atenției cele mai inspiratoare fotografii din întreaga lume care sunt dedicate mediului și să furnizeze o platformă internațională pentru a crește gradul de conștientizare a problemelor de mediu care prezintă riscuri pentru planeta noastră.


Concursul este deschis până pe 31 august 2022 și înscrierile sunt gratuite pentru toate vârstele. Fotografii profesioniști și amatori din întreaga lume sunt invitați deopotrivă să-și prezinte cele mai însuflețitoare, mai emoționante și mai captivante lucrări dedicate protecției mediului.

Câștigătorul acestei ediții a concursului Environmental Photographer of the Year va primi un premiu în numerar de 5.000 £, va participa la un interviu pentru revista Environment a organizației CIWEM, va beneficia de un profil pe site-ul web al platformei WaterBear și de o prezentare pe site-ul web al companiei Nikon Europe.

Nikon’s Young Environmental Photographer of the Year (Premiul „Tânărul fotograf de mediu al anului” de la Nikon) se acordă celei mai bune dintre fotografiile de mediu obținute prin obiectivele tinerilor fotografi care au vârsta de cel mult 21 de ani. Câștigătorul va primi un aparat foto mirrorless din seria Z și două obiective NIKKOR Z la alegere.

Concursul din acest an mai are patru categorii de premii, participanții concurând pentru recompense în numerar de câte 1.000 £, după cum urmează:

  ● Premiul „Vision of the Future” (Viziunea viitorului) pentru interpretări inspiratoare sau incitante ale mediului nostru viitor, așa cum au fost captate prin obiectivul fotografului
  ● Premiul „Recovering Nature” (Natura se reface) pentru imagini care arată capacitatea naturii de a se reface și pentru exemple de soluții inovatoare de reînviere și inițiative de conservare a naturii care pot salva natura de la dezastru
  ● Premiul „Keeping 1.5 Alive” (Să îndeplinim obiectivul 1,5) pentru fotografia axată pe acțiuni care evidențiază urgența netezirii curbei ascendente a încălzirii globale
  ● Premiul „Adapting for Tomorrow” (Ne adaptăm pentru mâine) pentru imagini care arată cum comunitățile și natura găsesc o modalitate de a se adapta la efectele mediului nostru schimbător

Stefan Maier, manager general la departamentul de marketing de la Nikon Europe, declară: „Scopul esențial al brandului nostru este susținerea fotografilor și videografilor în realizarea viziunii lor creative și în scoaterea la lumină a inefabilului. Nikon a fost factorul central al multora dintre cele mai importante subiecte relatate de-a lungul ultimului secol și, cum unele dintre cele mai importante teme ale vremurilor noastre sunt schimbările climatice și protecția mediului, suntem încântați să putem sprijini această competiție alături de CIWEM și WaterBear”.

De asemenea, Terry Fuller, Chief Executive la CIWEM, declară în legătură cu de premiile acordate: „Este important să prezentăm natura interconectată a dezvoltării, reducerii sărăciei, egalității, securității și acțiunii împotriva schimbărilor climatice, precum și eforturile fără precedent necesare din partea tuturor sectoarelor societății pentru a aborda problemele caracteristice vremurilor pe care le trăim. Nu există o modalitate mai puternică de a face acest lucru decât prin limbajul universal al fotografiei. CIWEM depune toate eforturile pentru a se asigura că ediția din 2022 a concursului EPOTY îi va provoca și îi va inspira pe cei aflați în fața și în spatele obiectivului”. 

Sam Sutaria, vicepreședinte la departamentul de strategie și dezvoltare de la WaterBear: „WaterBear lucrează cu mândrie în parteneriat cu CIWEM și Nikon Europe pentru al doilea an, pentru a aduce și mai mult în centrul atenției poveștile despre mediu văzute prin obiectivele fotografilor talentați. Industria fotografică s-a schimbat considerabil în ultimul deceniu, dar talentul de a spune o poveste remarcabilă încă rămâne criteriul numărul unu pentru un fotograf câștigător care va cuceri inimile și mințile privitorilor din întreaga lume.” 

Pentru a afla mai multe și pentru a vă înscrie în concurs, vizitați www.epoty.org. Înscrierile se încheie pe 31 august 2022 și câștigătorii vor fi anunțați pe 24 noiembrie 2022.

Pentru mai multe informații, contactați: epoty@newsfeedpr.co.uk

Despre Nikon

Nikon ocupă un loc de frunte la nivel mondial în furnizarea de produse și servicii foto-videografice. Tehnologia sa optică inovatoare – de la aparate foto până la obiective, accesorii de sistem și optică sportivă și recreativă pentru consumatori și profesioniști – are la bază peste 100 de ani de experiență. Brandul este recunoscut la nivel mondial pentru stabilirea unor noi standarde la nivel de design și de performanțe, cu revoluționarele aparate foto mirrorless din seria Z de la Nikon și cu obiectivele NIKKOR Z, care reprezintă o nouă dimensiune a caracteristicilor optice. Nikon se angajează să se poziționeze în fruntea culturii foto-videografice și permite unora dintre cei mai buni artiști vizuali din lume să își atingă potențialul creativ prin intermediul povestirilor vizuale. Pentru mai multe informații despre produsele premiate de la Nikon, vizitați www.europe-nikon.com.

Despre CIWEM

Instituția privilegiată pentru managementul apei și mediului (CIWEM) este un organism profesional independent înființat prin decret regal și o organizație caritabilă înregistrată în Regatul Unit, care lucrează la nivel internațional pentru a promova practica managementului apei și al mediului. CIWEM reprezintă o comunitate de 30.000 de profesioniști cu o viziune comună pentru o lume sigură și durabilă. Pentru mai multe informații, vizitați www.ciwem.org.

Despre WaterBear

WaterBear este o platformă de streaming inovatoare, care prezintă documentare premiate, precum și conținut original, cu teme din biodiversitate, comunitate, acțiuni de combatere a schimbărilor climatice și moda sustenabilă. Membrii comunității WaterBear pot să transmită materiale video în orice moment și pe orice dispozitiv, totul în mod gratuit și pot să acționeze în mod direct și instantaneu pentru a sprijini ONG-urile din întreaga lume și a contura un viitor mai bun pentru planeta noastră fragilă. Pentru mai multe informații despre WaterBear și pentru a vă înscrie, vizitați: www.waterbear.com.