21-06-2021

Nikon, CIWEM, WaterBear și ARUP anunță juriul pentru concursul Environmental Photographer of the Year 2021

Fotografiile câștigătoare vor fi dezvăluite și prezentate la conferința COP26, care va avea loc în Glasgow în luna noiembrie

Fotografiile câștigătoare vor fi dezvăluite și prezentate la conferința COP26, care va avea loc în Glasgow în luna noiembrie

Amsterdam, Olanda, 21 iunie 2021:
Nikon, alături de CIWEM - organizația caritabilă pentru managementul apei și mediului, WaterBear - platforma gratuită de streaming, dedicată viitorului planetei noastre și ARUP - firmă de consultanță în inginerie, a anunțat astăzi membrii foarte apreciați ai juriului care va evalua lucrările prezentate la concursul Environmental Photographer of the Year 2021.

Comisia va fi formată din 10 jurați internaționali din domeniile fotografiei, justiției climatice și activismului de mediu. Fotografii Ope Odueyungbo și Josh Haner se vor alătura designerului Marquise Stillwell, activistei pentru justiția climatică Frances Fox, directorului centrului internațional ICCCAD Saleemul Huq, inginerului constructor Diana Abrunhosa și CEO-ului de la CIWEM Terry Fuller, pentru a examina lucrările și a desemna câștigătorii.

Alți membri cheie ai juriului sunt:
• Lina Kayser, fotografă: Lina este membră a comunității Z Creators autorizate de Nikon și fotografă, stabilită în Dovrefjell, Norvegia. Ea este specializată în fotografierea locurilor reci și îndepărtate din nord, precum și a fragilei vieți arctice. Pe lângă proiectele sale fotografice individuale, Lina găzduiește ateliere de fotografie atât în Norvegia, cât și în străinătate, inclusiv expediții navale la Svalbard. Cu o pasiune puternică pentru natura sălbatică din regiunea nordică și arctică, Lina folosește rețelele de socializare pentru a-și împărtăși perspectivele și pasiunile. Lina lucrează în parteneriat cu Nikon din 2017. 

• Alfie Bowen, fotograf: Alfie este un fotograf britanic premiat, diagnosticat în copilărie cu autism. Viziunea sa artistică este modelată de o atenție minuțioasă la detalii și de o hotărâre neclintită de a dovedi că oamenii greșesc. Alfie a găsit o afinitate față de animale, care i-au fost ghid în cele mai întunecate momente ale sale. Lucrările lui Alfie au fost prezentate de BBC Earth și sunt lăudate de celebrități precum Sir David Attenborough, iar povestea sa impresionantă include și faptul că lucrează alături de organizații caritabile pentru a crește gradul de conștientizare privind natura sălbatică și autismul. În 2021, Alfie a devenit membru al comunității Z Creators autorizate de Nikon.

• Ben Moore, fotograf: Ben Moore este un fotograf de reclame autodidact, specializat în fotografie aeriană, arhitecturală și urbană. Stilul său este ușor capricios, dar este completat de tonuri curate, pământești. El are o pasiune pentru folosirea liniilor în imaginile sale cu o vizualitate clară, care șochează și emoționează publicul său. Ben lucrează cu Nikon din august 2020 ca membru al comunității Z Creators.

În acest an, în cadrul celei de-a 14-a ediții a concursului Environmental Photographer of the Year, sunt prezentate unele dintre cele mai promițătoare fotografii din lume despre mediu. Concursul anual oferă o platformă internațională pentru a crește gradul de conștientizare privind problemele de mediu care pun în pericol planeta noastră. Fotografiile câștigătoare ale concursului din acest an vor fi dezvăluite și expuse cu ocazia cea de-a 26-a Conferințe ONU privind schimbările climatice (COP26) de la Glasgow, Scoția, din luna noiembrie.

Cu participare gratuită pentru toate vârstele și acceptând înscrieri până pe 31 iulie 2021, concursul este deschis fotografilor profesioniști și amatori deopotrivă. Participanții vor concura pentru premii în bani și premii la mai multe categorii, inclusiv premiul cel mare, Environmental Photographer of the Year 2021. Categoriile includ Environmental Photographer of the Year, Young Environmental Photographer of the Year - Premiu acordat de Nikon, Mediile viitorului (Environments of the Future), Orașe sustenabile (Sustainable Cities), Acțiuni pentru climă (Climate Action), Apă și siguranță (Water and Security), Premii de la Resilient Foundation (Resilient awards) și Premiul publicului (People's Choice). Votul pentru această din urmă categorie va fi deschis publicului prin intermediul rețelelor sociale în luna anterioară evenimentului COP 26.

Pentru a afla mai multe, înscrieți-vă, iar pentru detalii complete despre regulamentul, juriul și premiile concursului Environmental Photographer of the Year, vizitați www.epoty.org.

Pentru portretele juraților și fotografiile câștigătoare ale concursului de anul trecut, consultați materialele de aici.

Despre Nikon

Nikon ocupă un loc de frunte la nivel mondial în furnizarea de produse și servicii foto-videografice. Tehnologia sa optică inovatoare, de la aparate foto și obiective, până la accesorii de sistem pentru consumatori și profesioniști, are la bază peste 100 de ani de experiență. Brandul este recunoscut la nivel mondial pentru stabilirea unor noi standarde la nivel de design și de performanțe, cu revoluționarele aparate foto mirrorless din seria Z de la Nikon și cu obiectivele NIKKOR Z, care reprezintă o nouă dimensiune a caracteristicilor optice.

Nikon se angajează să se poziționeze în fruntea culturii foto-videografice și permite unora dintre cei mai buni artiști vizuali din lume să își atingă potențialul creativ prin intermediul povestirilor vizuale. Echipamentul său premiat îi susține pe fotografi și pe videografi în realizarea viziunii lor creative la cel mai înalt nivel.

În calitate de partener vizionar de încredere, reunește toate nivelurile de creatori de conținut prin comunitatea sa implicată, prin expertiza tehnică de neegalat și accesul la resursele educaționale, prin inițiative precum Nikon School.

Pentru mai multe informații, vizitați www.europe-nikon.com

Despre WaterBear

WaterBear este prima rețea de acest gen: o platformă video și digitală interactivă, gratuită, dedicată sprijinirii Obiectivelor de dezvoltare durabilă ale ONU. Realizează acest lucru prin conținutul inspirator, prin tehnologia de vârf care facilitează acțiunea și prin rețeaua sa globală de parteneri. Într-o manieră unică, mobilizează vizitatorii să ia măsuri directe și imediate pentru a sprijini ONG-urile din întreaga lume și să contureze un viitor mai bun pentru planeta noastră fragilă. Descărcați WaterBear din magazinul de aplicații sau accesați:  https://waterbear.com 

Faceți clic aici pentru App Store / Faceți clic aici pentru Google Play

Despre CIWEM

Instituția privilegiată pentru managementul apei și mediului (CIWEM) este un organism profesional independent înființat prin decret regal și o organizație caritabilă înregistrată în Regatul Unit, care lucrează la nivel internațional pentru a promova practica managementului apei și al mediului. CIWEM reprezintă o comunitate de 30.000 de profesioniști cu o viziune comună pentru o lume sigură și durabilă. Pentru mai multe informații, vizitați www.ciwem.org.

Despre ARUP

ARUP este forța creativă din centrul multora dintre cele mai proeminente proiecte din lume în mediul construit și în întreaga industrie. Lucrând în peste 140 de țări, proiectanții, inginerii, arhitecții, planificatorii, consultanții și specialiștii tehnici ai firmei lucrează cu clienții noștri la proiecte inovatoare de cea mai înaltă calitate și cu cel mai important impact. www.arup.com.