Nikon Imaging | Romania | Europa

Indiferent dacă faceţi călătorii prin lume sau exploraţi destinaţii mai apropiate de casă, pentru a obţine tot ce e mai bun din fiecare loc, aparatul dumneavoastră foto necesită un obiectiv deosebit, suficient de capabil şi de flexibil încât să realizeze fotografii care să se diferenţieze de ale celorlalţi fotografi.
Factori precum lumina variabilă şi condiţiile atmosferice le oferă fotografilor provocări şi oportunităţi nelimitate. Însă, deşi vă puteţi afla în locul potrivit, cu o compoziţie creativă, rezultatele pe care le puteţi obţine sunt limitate dacă nu aveţi obiectivul potrivit.
Un fotograf. O zi. Cinci obiective. Nikon i-a atribuit fotografului spaniol, Ibai Acevedo, sarcina de a fotografia într-o singură zi cinci locaţii diferite din oraşul său natal, Barcelona, utilizând cinci obiective NIKKOR cu distanţă focală fixă. Nikon a dorit să demonstreze cum un obiectiv cu distanţă focală fixă îi permite unui fotograf să se lase absorbit de destinaţie şi să interacţioneze cu scena din jur, pentru a obţine rezultate fotografice superioare.

Plaje înălbite | AF-S NIKKOR 24mm f/1.4G ED

Plajele sunt pline de elemente care pot distrage atenţia, însă AF-S NIKKOR 24mm f/1.4G ED este obiectivul perfect pentru astfel de cadre. Graţie unghiului larg, acesta înregistrează ambianţa şi atmosfera fără distorsiuni, asigurând claritatea chiar şi în condiţii de iluminare puternică. Profunzimea de câmp scăzută i-a permis lui Ibai să surprindă salvamarul cu o focalizare clară şi să estompeze uşor marea de umbrele din partea din faţă a cadrului.

Viaţa stradală | AF-S NIKKOR 58mm f/1.4G

Poate vi se pare dificil să obţineţi un cadru frumos într-o mare de oameni, dar există modalităţi de a vă croi drum prin mulţime, căutând alte subiecte pe care să le puteţi include în imagine. Ibai a găsit o poziţie deasupra mulţimii, pentru a compara promenada aglomerată cu scena calmă de deasupra. Odată găsită compoziţia perfectă, obiectivul AF-S NIKKOR 58mm f/1.4G a amplificat rezultatul final. Diafragma obiectivului a asigurat o profunzime de câmp excelentă, oferind o textură splendidă tunelului de copaci, cu un efect de estompare în partea din spate a imaginii.

Arhitectură abstractă | AF-S NIKKOR 35mm f/1.4G

Fotografierea arhitecturii vă permite să experimentaţi modalităţi de a utiliza compoziţia şi profunzimea de câmp. Obiectivul AF-S NIKKOR 35mm f/1.4G se evidenţiază prin faptul că înregistrează simultan profunzimea şi unghiurile largi, fiind în acelaşi timp eficient în condiţii de iluminare scăzută, pentru fotografii de interior. În contrast cu miile de imagini obişnuite ale bisericii Sagrada Familia, Ibai a fotografiat faimoasa atracţie turistică reflectată într-un lac din apropiere. Graţie obiectivului, fotografia poate fi confundată cu o pictură, datorită undelor şi tufărişului care încadrează imaginea.

Portretul perfect | AF-S NIKKOR 85mm f/1.4G

Una dintre bucuriile fotografierii în călătorii este redarea poveştilor prin intermediul feţelor. Multe oraşe au cartiere istorice, care oferă fundaluri interesante pentru imagini cu portrete în prim-plan. Cartierul gotic din Barcelona a fost scena perfectă pentru a arăta capabilităţile obiectivului AF-S NIKKOR 85mm f/1.4G.
Acesta este obiectivul ideal pentru portrete, care înregistrează detalii extreme. Permite obţinerea unui efect delicat de „bokeh”, focalizând ochii privitorului.

Apusul ideal | AF-S NIKKOR 50mm f/1.4G

Apusurile sunt frumoase şi des întâlnite în fotografii; poate fi dificil să obţineţi o imagine care să iasă în evidenţă faţă de milioanele realizate deja. Ibai a fotografiat un parc de distracţii, privind de deasupra unei frumoase biserici, Temple Expiatori del Sagrat Cor. Aflându-se în cel mai înalt punct al roţii din parcul de distracţii, el a reuşit să surprindă atât biserica, cât şi strălucirea estompată a apusului. Obiectivul AF-S NIKKOR 50mm f/1.4G a fost esenţial pentru această fotografie, capabilităţile acestuia în lumină scăzută adaptându-se cu uşurinţă la lumina schimbătoare din timpul serii.

Ce aveţi în geantă

AF-S NIKKOR 24mm f/1.4G ED

AF-S NIKKOR 58mm f/1.4G

AF-S NIKKOR 35mm f/1.4G

AF-S NIKKOR 85mm f/1.4G

AF-S NIKKOR 50mm f/1.4G